ANTON PANN ENSEMBLE

Project Description

La început a fost dorinţa de descoperire si aprofundare a propriei tradiţii muzicale. Povestea a mers mai departe în mod natural, având la bază dorința de exprimare și împărtășire a frumuseţii melosului străvechi. Pasiunea fără limite pentru muzică a făcut ca această idee să devină un proiect adevărat.
Formula actuală a Ansamblului de Muzică Veche Anton Pann reunește o echipă de tineri muzicieni care au în comun pasiunea pentru cultura românească veche și ambiția de a căuta universul sonor specific spațiului românesc din urmă cu câteva veacuri. În esență, strădania echipei din spatele Ansamblului Anton Pann se concentrează pe readucerea în atenția contemporaneității și, totodată, a valorificării repertoriului întâlnit odinioară la curțile domnești și boieresti românești, fără a ignora însă muzica mahalalelor și a satelor.

Muzica propusă își are sursele în manuscrise medievale, provenite din bibliotecile așezămintelor și lăcașurilor de cult, cât și din codexurile și culegerile unor compozitori consacrați, precum Ioan Căianu, Dimitrie Cantemir, Petros Peloponesios, Anton Pann, I.G. Zographou Keibeli sau George Ucenescu.
Încă de la înființare, Ansamblul Anton Pann a susţinut recitaluri atât în săli de concert consacrate din București, precum Ateneul Român sau Sala Radiodifuziunii Române, cât şi în alte oraşe, precum Craiova, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Brașov, Iași, Constanța, Galați, Pitești, Slobozia, Vaslui, Cugir. Formația a reușit să continue povestea și în orașe mari din Europa precum Madrid, Londra, Bruxelles, Zagreb, Krakovia, Wroclaw, Veneția, Bologna, Istanbul, Izmir, Ankara, Atena, Nafplio sau Chișinău, reprezentând cu succes țara și valorile ei culturale și tradiționale.

Solicita Oferta !

Suna la 0723.614.614 sau trimite un email la office@premiumagency.ro !

Back to Top